Duminică, 19 iunie 2022, Pasajul Unirii va fi închis din cauza gradului ridicat de degradare pe care acesta îl prezintă. Pasajul a fost inaugurat în data de 6 iunie 1987 și de atunci pe aici trec zilnic zeci de mii de mașini. Pasajul Unirii traversează două magistrale de metrou și Dâmbovița. Oare, s-a construit el în doar 34 de zile?
Aflat chiar în centrul orașului, Pasajul Unirii este una dintre cele mai traversate căi din întregul București, fiind practic „poarta” de legătură dintre partea de sud și centrul, respectiv nordul Capitalei. Zilnic, zeci, poate sute de mii de mașini se folosesc de acest proiect despre care locuitorii orașului au auzit cu siguranță că ar fi fost construit în doar 34 de zile – totuși, este adevărat acest zvon? În următoarele rânduri vă vom prezenta povestea Pasajului Unirii, precum și legenda din spatele construirii acestuia, așa cum o relatează b365.ro.
Dacă vrei să tai Bucureștiul în două pe direcția nord-sud sau vrei să ajungi în centrul orașului din partea de sud a Capitalei cu mașina, este foarte probabil că vei trece prin Pasajul Unirii. Cu siguranță te-ai gândit cum a putut fi construit un pasaj atât de aproape de albia Dâmboviței dar și de magistralele de metrou de la Piața Unirii, mai ales dacă iei în calcul și zvonul conform căruia pasajul a fost realizat în doar 34 de zile.
Chiar 900 de metri în 34 de zile?
Pasajul Unirii reprezenta o necesitate din ce în ce mai mare pentru cea mai aglomerată zonă din oraș încă din anii ’80, astfel că autoritățile au decis construirea unui pasaj subteran care să mai elibereze din traficul de suprafață din zona Piața Unirii. Deși a apărut într-o eră marcată de neajunsuri și evenimente sumbre, această realizare arhitecturală a rezistat, iată 35 de ani.
Mai mult, Pasajul Unirii se poate mândri și cu titlul de cel mai lung pasaj din Capitală, având o lungime de 900 de metri, dintre care 600 sunt acoperiți. Pasajul este prevăzut cu 4 benzi de circulație, 2 pe fiecare sens, aparatură de monitorizare a traficului, dar și un sistem de ventilație care elimină noxele din subteran.
Construcția pasajului a fost realizată de Ministerul Construcțiilor Industriale, în timp ce proiectarea și schițele au fost alcătuite de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto. Pasajul începe din zona Bulevardului I.C Brătianu (fostul Bulevard 1848 la vremea realizării), și se încheie în zona Bulevardului Dimitrie Cantemir. Mai mult, Ion C. Petre, în calitatea sa de ministru al Construcțiilor Industriale și viceprim-ministru al Guvernului, avea să-și mute locuința, pret de câteva săptămâni, chiar pe șantier. Demnitarul a locuit într-un container, în mijlocul construcției, pentru a fi sigur ca lucrările se desfășoară în cele mai optime condiții.
Este adevărat însă. Construcția Pasajului Unirii a fost realizată în doar 34 de zile, o cifră extrem de surprinzătoare chiar și pentru zilele noastre, mai ales când ne uităm la durata medie a altor pasaje și poduri realizate în București. Desigur, dat fiind regimul de la acea vreme, lucrarea a fost preaslăvită și elogiată în presă odată cu inaugurarea, însă timpul de construcție chiar a fost unul impresionant. Totuși, acestor 34 de zile li se adaugă alte câteva luni bune din spate în care au fost realizate operațiunile de pregătire. Ah da, și săpăturile începuseră cu aproximativ cinci luni înainte de cele 34 de zile de lucru.
Pasajul Unirii traversează două magistrale de metrou și Dâmbovița
La lucrările care au durat în total aproximativ șase luni au participat sute de muncitori care au lucrat la foc automat pentru a încheia proiectul care s-a dovedit dificil din cauza faptului că Pasajul Unirea traversează atât două magistrale de metrou, cât și râul Dâmbovița.
Pasajul a fost inaugurat în data de 6 iunie 1987 și de atunci pe aici trec zilnic zeci de mii de mașini. Planșeul de deasupra pasajului, planșeul care acoperă râul Dâmbovița, a fost realizat în anii 1970 și acoperă râul pe o lățime de 32 de metri și o lățime de 360 de metri, de la strada Căldărari până la pasajul subteran de la stația de metrou Piața Unirii.
Se va lucra până până în septembrie
Acum, Pasajul Unirii va fi închis din cauza gradului ridicat de degradare pe care acesta îl prezintă. Totuși, autoritățile au aflat despre riscul de prăbușire a pasajului încă din anul 2017, când expertiza a scos la iveală faptul că planșeul se afla la nivelul 4 din 5 de risc. Lucrarea va fi executată de Sectorul 4 al Capitalei.
Începând cu 20 iunie 2022, până în luna septembrie, vor fi realizate doar lucrările la pasaj, urmând ca lucrările la planșeul de la Piața Unirii să fie realizate ulterior elaborării proiectului tehnic, proiect care necesită studiu de fezabilitate, care ar dura circa 12-18 luni, potrivit estimărilor.
Printre defectele şi degradările planşeului se numără: armături fără strat de acoperire; infiltraţii produse de lipsa sau deteriorarea hidroizolaţiei; degradări ale căii pe pod şi ale trotuarelor; fisuri şi crăpături, din contracţie; deteriorări serioase ale betonului; lipsa pantelor de scurgere a apelor pe pod. Astfel, lucrările sunt extrem de necesare în această perioadă.