La a III-a ediție a evenimentului SuperEroi pentru Viață, desfășurat în parcul Lumea Copiilor, peste 40.000 de părinți și copii au transmis un mesaj de susținere a sportului și vieții sănătoase participând la sute de jocuri, activități sportive, umplând un parc întreg cu energie și cu bucuria de a face mișcare în aer liber!
Copiii învață obiceiuri de viață sănătoasă prin modelul părinților, de aceea la Cursele Colorate au alergat împreună 1300 de copii și părinți alături de SuperEroii Itsy Bitsy și de mari campioni.
Citește și: Cea mai mare expoziție a Muzeului pe roți al României a revenit, duminică, în Lumea Copiilor
Prezenți la eveniment, campionii sportivi Otilia Bădescu, Roxana Ciuhulescu, Irina Deleanu, Doina Melinte, Camelia Potec, Marian Drăgulescu, Narcis Răducan au încurajat copiii să testeze cât mai multe sporturi, să aleagă ce li se potrivește și să aibă în programul zilnic cât mai multă mișcare în aer liber.
Ce bucurie este să alergi alături de mama sau tata, să fii încurajat de SuperEroul tău preferat de la radio și de mari campioni mondiali! De această experiență au avut parte peste 1300 de părinți și copii, care au alergat la cele 4 curse colorate:
- Cursa Verde – cu SuperZăpă și sportivul Marian Drăgulescu;
- Cursa Portocalie – cu Spark și sportiva Irina Deleanu;
- Cursa Roz-Albastră – cu Itsy, Bitsy și sportivul Narcis Răducan;
- Cursa Turcoaz – cu Dj Dodi și sportiva Doina Melinte.
Spinner, SuperEroul Itsy Bitsy care activează energia, a adunat alături de el, pe scena evenimentului, peste 650 de copii talentați, care au făcut demonstrații sportive spectaculoase și au dansat, în aplauzele publicului la fel de energic.
Performanța lor se datorează multelor ore de antrenament în cadrul următoarelor organizații: Palatul Național al Copiilor București, Grupul Miniton, Federația Română de Scrimă, Academia Campionilor Pro-mișcare, Clubul Sportiv Dinamo București cu demonstrații de ju jitsu, gimnastică artistică și karate, Clubul de dans sportiv Davidans, C.S. Adeliv Kiai, Andra Gogan’s Dance Academy, Federaţia Română de Pangration Athlima, Academia de Talente Contrapunct, Clubul de dans Chatelier Studio, Federația Română Sportul pentru Toți, Clubul Sportiv Boom Boom, Elite Dance Studio, C.S. Akura, C.S. Hizachi.
Parcul Lumea Copiilor din Bucuresti a fost un uriaș teren de joacă cu intrare liberă, unde toată lumea a putut testa gratuit cele mai variate sporturi: aerobic, aikido, arte marțiale, atletism, balet, baschet, dans sportiv, escaladă, gimnastică, gimnastică ritmică, golf, echitație, fotbal, handbal, înot, ju jitsu, karate, lupte, pangration, Qigong, rugby, scrimă, șah, Shotokan, tenis, zumba etc.
SuperEroi pentru Viață este un eveniment organizat de Itsy Bitsy cu sprijinul Primăriei Sectorului 4.