Pensionarii din București vor pleca în excursie în Grecia pe banii Primăriei

2341

Pensionarii din București vor pleca în excursie în Grecia pe banii primăriei conduse de Gabriela Firea. Costurile, suportate integral de toți bucureștenii, ajung la suma de 400.000 de euro iar locurile sunt limitate. Primăria nu a anunțat însă oficial oportunitatea, astfel că doar pensionarii bine informați se pot înscrie pentru a beneficia de acest avantaj.

Reprezentanții Primăriei Generale au explicat că excursiile în Grecia pentru pensionarii din București fac parte dintr-un proiect al Centrului pentru Seniori al Municipiului București, care a fost aprobat de Primăria Capitalei.

În ceea ce privește procedura de achiziții pentru acest proiect, aceasta a fost realizată în conformitate cu Legea 98/2016 privind achizițiile publice și HG 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/ acordului-cadru din Legea 98/2016 privind achizițiile publice și Procedura internă simplificată a instituției, cu publicarea anunțului de participare în SEAP și pe site-ul instituției a documentației de atribuire a contractului de servicii. Licitația a fost câștigată cu suma de 1.435.000 lei fără TVA de către agenția de turism, și nu cu suma care s-a vehiculat în spațiul public, adică 2.000.000 lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Generale.

PMB a menționat că pensionarii care vor să meargă în excursie în Grecia trebuie să respecte prevederile regulamentului de înscriere care „sunt standard și sunt necesare pentru buna desfășurare a oricărei excursii sau tabere’

Cu privire la selecția participanților, Municipalitatea respinge orice fel de speculații referitoare la posibilitatea înscrierii în program pe filierele partidelor politice. CSMB a făcut publice toate informațiile referitoare la proiect, pe toate canalele de comunicare ale instituției. Mai mult decât atât, CSMB a mutat special biroul de relații cu publicul în strada Constantin Mille, nr. 10, tocmai pentru a înlesni accesul cât mai multor cetățeni la înscrierile pentru proiect”, conform sursei citate.

Pensionarii din București au la dispoziție 1.000 de locuri pentru vacanțe de neuitat în Paralia-Katerini: transport dus-întors cu autocarul, șapte nopți de cazare într-un hotel cu acces la piscină, trei mese asigurate în fiecare zi, excursii pe muntele Olimp și la alte obiective turistice. Toate costurile sunt suportate integral de la bugetul Municipiului București.

Citește și: Piaţa Sudului şi sectorul 4 din Bucureşti devin un punct imobiliar de mare interes

În regulamentul de participare, pensionarilor li se pune în vedere că pe durata vacanței nu au voie să se îmbete și să consume droguri. Înscrierile pentru ocuparea celor 1.000 de locuri au început chiar de miercuri, iar principala regulă de selecție este primul venit, primul servit. Șansele sunt, însă, inegale deoarece organizatorii au făcut eforturi reduse pentru a mediatiza organizarea excursiilor, informația circulând doar pe filieră de partid, arată recorder.ro

Condiții de participare

Excursiile sunt programate în mai multe serii de minimum 50 de persoane, în perioada 24 august- 28 octombrie 2018. Pentru a ajunge pe lista fericiților participanți, doritorii trebuie să îndeplinească unele condiții:

-vârstă peste 50 de ani

-domiciliul în București de cel puțin un an

-să fie apt din punct de vedere medical pentru a participa la toate activitățile aferente taberei;

-venituri lunare brute care să nu depășească salariul minim brut pe economie (1.900 de lei). Se fac însă și excepții, pentru că, în cazul cuplurilor, este suficient ca măcar unul din soți să se încadreze în această grilă de venit.

Înscrierile pentru primele 3 serii se fac la sediul din Strada Constantin Mille nr 10 ( incinta DGASMB parter), în fiecare zi, de luni până joi, între orele 10:00-16:00, începând de astăzi, miercuri, 1 august!

Atenție: Centrul pentru Seniori al Municipiului București care organizează această primă ediție a Taberei Cultural-Educative în Grecia anunță că înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, pe principiul „primului venit”,  îndeplinind condițiile din regulamentul afișat pe site-ul instituției.

Excursiile sunt organizate de Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB), instituție pe care Gabriela Firea a înființat-o anul trecut, cu un buget de peste 17 milioane de lei anual (3,6 milioane de euro). CSMB mai oferă recompense bănești cuplurilor care aniversează 25, 50 sau 75 de ani de căsătorie și organizează excursii interne și petreceri pentru persoanele de vârsta a treia.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București este condus de tânăra Alexandra Dobre (26 de ani), membră PSD, cunoscută ca fosta secretară a lui Gabriel Oprea. Alexandra Dobre nu a dat vreun concurs pentru postul de director al CSMB, ci a fost numită prin detașare.

Recent, Centrul pentru Seniori al Municipiului București a organizat, la un restaurant de cartier, o petrecere pentru pensionarii bucureșteni la care participanții au primit iconițe și poze cu Gabriela Firea. Petrecerea a costat 11.000 de euro, iar contractul a fost acordat unei firme care se ocupă cu comerțul de piese auto.