O mașină a ars în Pasajul Unirii! Traficul în zonă, blocat până la evacuarea fumului

1369

A fost panică în Pasajul Unirii din București. O mașină a luat foc, iar pasajul s-a umplut cu fum. Poliția a oprit traficul pe ambele sensuri, iar pompierii s-au luptat cu incendiul, pe care l-au lichidat.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs în pasajul Unirii. Arde un autoturism, cu degajări mari de fum. Nu sunt victime până în acest moment. Acţionează 5 autospeciale de stingere, SMURD”, a fost un prim mesaj al ISU. În cele din urmă, au intervenit opt autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD. Circulația a fost oprită în pasaj, iar fumul s-a evacuat prin sistemele de ventilație.

Citește și: Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în 3 locații Kaufland

Momentul în care s-a declanșat incendiul îl aveți în video. ”Până când nu va fi evacuat fumul, pasajul va rămâne închis, probabil o jumătate de oră sau o oră”, a spus Toni Greblă, prefectul Capitalei.

El a precizat că ventilaţia pasajului Unirii este făcută pentru un trafic normal. ”În momentul în care ia foc un autovehicul în interiorul pasajului este nomal, cantitatea de fum să fie mai mare, iar evacuarea să nu fie făcută instantaneu ci necesită o jumătate de oră, o oră”, a spus el, precizând că ”pentru a preveni orice fel de incident, participanţii au fost evacuaţi până la restabilirea unei atmosfere normale în pasaj”.

În jurul orei 10:30, șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a precizat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că, la incendiul a fost lichidat. „Se continuă cu evacuarea fumului din tunel. Când totul este sigur, se vor întoarce persoanele să-și recupereze mașinile. (…) Ventilatoarele din tunel funcționează”, a adăugat Arafat. Prima mașină de intervenție a pompierilor nu a intrat în tunel din cauza fumului, vizibilitatea fiind zero, și nu din cauza regimului de înălțime, potrivit șefului DSU.

„Nu avem persoane rănite, pompierii au verificat fiecare mașină”, a mai spus Arafat, care a precizat că intervenția se va încheia în scurt timp.