Ministerul Sănătății a luat decizia de A ÎNCHIDE școala din Sectorul 4 pentru 3 zile

475

Școala 133 din Capitală va fi închisă pentru o perioadă de 72 de ore, în urma deciziei inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică. Controlul DSP continuă, urmând a fi prezentat Ministerului Sănătății un raport.

„Urmare a primelor verificări, inspectorii DSPMB au luat ca prima masura închidere a operativă a unității de învățământ pe o durată de 72 ore”, transmite Ministerul Sănătății.

Controlul Direcției de Sănătate Publică va continua, iar un raport va fi prezentat ministrului Sănătății, Victor Costache.

Mai mulți elevi ai Școlii 133, din Sectorul 4 al Capitalei, au fost evacuați din sala de clasă, după ce au simțit un disconfort respirator. Anterior, clasa fusese igienizată, ca urmare a apariției a patru cazuri de gripă, de către Primăria Sectorului 4.

Citește și: Elevi intoxicaţi cu o substanţă necunoscută la o şcoală din Sectorul4. Școala a fost evacuată

Reprezentantul Primăriei Sector 4, Cristian Zărescu, a declarat că toată procedura de luni de deratizare a Școlii 133 a fost respectată, drept pentru care elevii din tura de marți dimineață nu au avut probleme. În schimb, elevii din tura de după-amiază au acuzat mai multe simptome.

„Acțiunea a avut loc aseară (luni, n.r.), în urmă solicitării unității de învățământ. Este o procedura standard în astfel de situații, ni se solicită nouă la primărie o astfel de acțiune de dezinsecție, iar noi solicităm societăților care au contract cu noi pentru a desfășura astfel de activități. Ulterior societatea, care se ocupă de aceste activități, ia legătură cu unitatea școlară și vine să facă această dezinsecție, asta s-a întâmplat aseară, a fost făcută această dezinsecție. Dimineață nu a fost nicio problema, s-a făcut curățenie, tura de dimineață nu a avut nicio problemă, adică toți copiii care au învățat în școală de dimineață nu au avut nicio problema. Câțiva elevi de la a două tură, de la tură de după-amiază, care au început la ora 12, au spus că simt, au ceva simptome, că ii ustură în gât și că ii doare capul”, a declarat Cristian Zărescu, reprezentantul Primăriei Sector 4.