Primăria Sector 4 a anunțat că, la finalulul controlului ISC de la Pasajul Unirii, s-a stabilit că lucrările respectă legislaţia şi recomandările experţilor.
Aceasta este concluzia controlului curent efectuat în perioada 16.11.2022 – 22.11.2022, de către specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) la Pasajul Unirii, urmare a incidentelor rutiere petrecute în cele două luni de zile de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.
Citește și: Inspectorii ANPC, în control la depourile STB, la prima oră: mobilier deteriorat și mizerie
În cadrul acestei verificări, inspectorii ISC au analizat o serie de documente pe care atât Sectorul 4 al Municipiului București, cât și executantul și proiectantul lucrărilor le-au pus la dispoziție și din care reiese faptul că entitățile mai sus menționate au respectat legislația în vigoare, proiectul tehnic, precum și recomandările/măsurile dispuse de expertul tehnic în vederea punerii în siguranță și reabilitării Pasajului Unirii.
În cadrul aceluiași control, a fost solicitată și realizarea unei ridicări topografice, în vederea stabilirii cu exactitate a actualelor cote de înălțime ale tunelului rutier și ale porților de gabarit.
Astfel, în urma măsurătorilor executate în mai multe puncte de minim din interiorul tunelului rutier, dar și la nivelul porților de gabarit, specialiștii au ajuns la concluzia că, atât tunelul, cât și porțile respectă întocmai cotele de înălțime: 3,50 metri – porți gabarit, respectiv, 3,70 metri – tunel rutier.
Concluziile specialiștilor pot fi studiate din documentele facsimil (Proces Verbal de control și Măsurători Topografice) atașate aici: https://ps4.ro/comunicate-de-presa/lucrarile-de-la-pasajul-unirii-respecta-intocmai-legislatia-in-vigoare-si-recomandarile-expertilor/.