În Sectorul 4- Polițiștii au tras 10 focuri de armă după un șofer beat, fără permis și care a trecut pe roșu

583

Un sofer din Capitală a fost oprit de politiști cu focuri de armă, în Sectorul 4.Bărbatul de 28 de ani nu a vrut să oprească la semnalul polițiștilor.

Oamenii legii au început să îl urmarească și la un moment dat au tras 10 focuri de armă, însă șoferul și-a continuat drumul. Agenții au cerut ajutorul altor echipaje, care au încercat să îl oprească, dar nici acestea nu au reușit. Soferul a fugit până în zona Vitan, unde a lovit o mașină.

“În cursul acestei dimineți, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției 16 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, un autoturism cu mai mulți ocupanți, care se deplasa sinuos pe carosabil.

Polițiștii au procedat la efectuarea manevrelor pentru oprirea regulamentară a autovehiculului, moment în care conducatorul auto a simulat oprirea, apoi a accelerat. Imediat, s-a pornit în urmărirea autoturismului, iar la o intersecție, un echipaj de la Secția 15 Poliție, solicitat ca sprijin, a încercat să opreascî mașina, însă dupa refuzul șoferului de a opri, au folosit armamentul din dotare, executând focuri de avertisment în plan vertical, autoturismul neoprind nici de această dată”, anunță Politia Capitalei.

Citește și: Amenzi mai mari pentru apelurile false la 112, începând de astăzi

Polițiștii au făcut din nou uz de armă când, ajuns la o alta intersecție, șoferul a pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric acroșând un alt autoturism care se deplasa regulamentar, fiind interceptat și oprit.

Autoturismul lovit era condus de o femeie, care a suferit leziuni ușoare.

“Cei patru ocupanți au coborât și au început să alerge, moment în care, pentru prinderea și imoblizarea acestora, s-a folosit din nou armamentul din dotare, executându-se în plan vertical focuri de avertisment”, precizează Poliția.

Bărbații au fost dusi la secție, unde au devenit foarte agresivi. Aceștia nu aveau nici măcar acte de identitate la ei.

În urma primelor verificări s-a stabilit că soferul autoturismului nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,78 g/mie în aerul expirat.

Poliția precizează că, în ambele cazuri, în urma folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime sau pagube materiale.