Scenele desprinse parcă din filme s-au petrecut în acest weekend, în Sectorul 4 al Capitalei. Un tânăr de 20 de ani a încercat să fure dintr-un magazin, însă a fost surprins de proprietara acestuia în timp ce înghesuia mai multe produse într-un rucsac. Ce a urmat întrece orice imaginație.
Citește și: O pensionară din Sectorul 4 a câștigat 100.000 de euro la Loto 6/49
Femeia nu a stat pe gânduri și a încercat să îl oprească pe individ, care a sărit garduldin apropiere. Acesta a ajuns chiar în curtea Primăriei Sectorului 4.
Proprietara magazinului l-a urmat și a strigat după ajutor. Tânărul a fost prins de polițiștii locali care asigurau paza Primăriei. „În timp ce femeia striga după ajutor, colegii noștri care asigură paza instituției au intervenit rapid și l-au prins chiar în momentul în care tânărul voia să sară acum peste gardul instituției. După ce a fost imobilizat, acesta a fost dus de colegii noștri la Secția 14 Poliție, pentru continuarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Poliției Locale a Sectorului 4.
Bunurile sustrase din magazin au fost înapoiate proprietarei. În urma primelor verificări, oamenii legii au constatat că persoana vizată consuma substanțe interzise și a mai avut probleme cu legea în trecut. Tânărul a fost arestat preventiv.