Primarul General, Gabriela Firea: Bucureștiul va avea 400 de autobuze moderne, la standarde europene

2419
Firea autobuz Sectorul 4 News

Primarul General, Gabriela Firea: Am finalizat cea mai importantă achiziție publică derulată de o autoritate locală din România. Bucureștiul va avea 400 de autobuze  moderne, la standarde europene

Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că procedura de evaluare a ofertelor pentru achiziționarea a 400 de autobuze Euro 6, primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană derulat de către actuala Administrație, s-a încheiat, punctajul cel mai mare fiind obținut de oferta depusă de asocierea Otokar Europe Sas – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA, care, după evaluarea ofertelor în raport cu criteriile anunțate (50% ofertă tehnică – 50% ofertă financiară), a fost declarată caștigătoare.

În cadrul procedurii de licitație au fost depuse 4 oferte: Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.S, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz Romania SRL si Asocierea Otokar Europe Sas – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA.

Valoarea atribuită a achiziției este de 458.100.826 lei fără TVA, adică 100 milioane euro, respectiv 250.000 euro + TVA per autobuz.

Citește și:

Gabriela Firea: „Mă bucur că am reușit să finalizăm poate cea mai importantă achiziție publică realizată de o autoritate locală din România. În urma unei munci susținute, în care comisia de evaluare a studiat timp de peste 540 de ore mii de pagini de detalii tehnice și înscrisuri, într-o transparență totală și cu toate avizele ANAP, putem spune că am facut un prim pas uriaș, real, pentru modernizarea parcului auto al RATB. Ne dorim un transport public civilizat, modern, care sa ofere o predictibilitate clara călătorilor, astfel încât să reprezinte o alternativă de succes pentru autoturismele din Capitală”.

300 de autobuze noi în primele 12 luni de la semnarea contractului

Edilul șef a explicat ca în prima fază, autobuzele noi le vor înlocui pe cele aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare, urmând ca într-o a doua fază numarul de autobuze prezente zilnic în trafic să fie suplimentat. Se dorește de asemenea, livrarea cât mai rapidă a noilor autobuze, astfel încat parcul auto al RATB sa fie modernizat și să reprezinte o alternativă viabilă la autoturismele personale: “Dupa depasirea perioadei legale pentru eventualele contestații, vom demara discuțiile cu caștigatorul licitației în vederea semnării contractului. Graficul inițial de livrare prevedea 160 de autobuze în primul an, câte 100 în următorii 2 si 40 in ultimul an. Ne dorim să avem cât mai curând în trafic cele 400 de autobuze, așa că vom solicita expres ca acest grafic să fie modificat, astfel încât în primele 12 luni de la semnarea contractului să avem cel puțin 300 de autobuze livrate, pentru că nu avem restricții sau dificultăți de ordin bugetar. Sperăm ca până în vara să putem recepționa primul lot de autobuze!”

Transportul public din București va avea autobuze moderne, la standarde europene

Totodata, Primarul General, Gabriela Firea, a mai declarat că, potrivit cerintelor din caietul de sarcini, cele 400 de autobuzele dispun de toate facilitățile necesare unui transport public civilizat, la standarde europene și sunt dotate cu instalații de aer conditionat, încălzire și ventilație, un sistem modern de informare a calătorilor, acces facil pentru persoanele cu dizabilități, respectiv rampă specială pentru accesul persoanelor cu fotolii rulante. Acestea dispun de supraveghere video, atât la interior cât și la exterior, computerul de bord asigură integrarea autobuzelor în sistemul de monitorizare a circulației și dispecerizare. Autobuzele sunt prevăzute cu un sistem de taxare modern, cu validatoare în dreptul fiecarei uși de acces, iar datele sunt transmise prin instalația radio la dispecerat”.

Se vor mai achiziționa tramvaie, troleibuze, autobuze GNC și electrice

Potrivit edilului sef, Muncipalitatea continuă proiectele de modernizare a parcului auto RATB, precum și proiectele destinate fludizării traficului rutier: “Pregătim o noua licitație pentru achizitia a înca 400 de autobuze Euro 6, pentru că studiile de trafic arată ca, pentru a avea un transport public performant, Bucureștiul are nevoie de un număr aproximativ de 1.500 de autobuze. Vom continua de asemenea cu achiziția de 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice si 100 de autobuze cu gaz natural comprimat (GNC), construcția de parcări de tip Park & Ride la intrările în oraș precum și cu demarcarea culoarelor dedicate pentru liniile de tramvai și autobuz. Ne dorim de asemenea accelerarea procedurii de modernizare a stațiilor și refugiilor destinate transportului public în comun și vom realiza un studiu de fezabilitate pentru înlocuirea tonetelor de cartele din stații cu aparate electronice de vanzare a tichetelor de calătorie”.

12.000 pagini de înscrisuri și informații studiate de comisia de evaluare a ofertelor

Între data depunerii ofertelor (10.11.2017) si data finalizării evaluării ofertelor (14.02.2018) au fost 61 de zile lucrătoare, respectiv 86 zile calendaristice.

Comisia a analizat, în sedințe a căror durată cumulată este de aproximativ 540 de ore, un volum mare de înscrisuri și informații, însumând aproximativ 12.000 pagini. Comisia de evaluare, alcătuită din 11 membri, specialiști în domeniile economic, tehnic si juridic a beneficiat de suportul experților tehnici cooptați, profesori universitari de la Politehnica din București, precum și de supravegherea reprezentanților Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care au asistat la toate sedințele comisiei.

Citește și:

Referitor la compania câștigătoare, aceasta a fost fondată în anul 1963, și produce autobuze pentru transportul public, autocare, semi-remorci pentru transport si logistică industrie, vehicule off-road 4×4 si vehicule blindate pentru industria de apărare. Compania are capital 100% turc și operează cu peste 2300 de angajați la fabrica construită pe un teren de 552.000 mp în Sakarya.

În afara pieței turce unde este de 6 ani lider de necontestat în furnizarea de autobuze, Otokar a mai furnizat autovehicule de transport calători pentru numeroase țări europene și nu numai, cum ar fi: Spania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Malta etc.

Compania Otokar Europe, liderul asocierii câștigătoare, este înregistrată în Franța,  iar cifra de afaceri pe ultimii ani a companiilor din cadrul asocierii este de ordinul sutelor de milioane de euro.