Fă rai din ce ai!

3933

Cam asta face Laurentiu Căpățână atunci când trece anumite cadre prin prisma lentilei aparatului foto dar și prin filtrul sufletului său de bercenar adevărat.

Ziua și-o petrece la fel ca oricare dintre noi, la serviciu, dar seara și în weekend își ia pelerina de supererou din cuier și rucsacul cu echipamente foto și iese în cartier în căutarea cadrului perfect.

Pasiunea pentru fotografie a dobândit o acum mulți ani, acum zeci de ani, iar mâna lui s-a perfecționat și s-a desăvârșit la fel cum o face un whiskey bun într un butoi de stejar, domol, cu trecerea anilor.

Fie ca este o poză de prin stufărișul Parcului Văcărești, de pe un bloc, cu Bucegii pe fundal, sau de un bulevard cu asfințitul  miezului de vară, toate spun o poveste. O poveste pe care cei care au crescut în Berceni o înțeleg nu cu ochii, ci cu inima, sau cu stomacul, nu știu sa exprim exact unde se simte dorul acela frumos…

Câteodată Laurentiu mai și scrie, dar parcă nu scrie cu mâna lui, parcă scrie cu mâna unei generații de altădată. Descrie locuri și zone care s-au schimbat cu zeci de  ani în urmă de parcă sufletul i-ar fi imens de bătrân și poate exilat la ani lumina depărtare și ar fi hrănit doar de amintirile cartierului copilăriei…scoase din sertar prin Berceni în imagini.

Citește și: Bucureștiul riscă să se umple de gunoaie în câțiva ani

“Vacarestiul, in anii copilariei mele,  a fost  un cartier  inghesuit, o mahala cu maidan, pe stanga si pe dreapta Caii Vacaresti. O parte din cartier era spre actualul Parc al Copiilor, cum coborai dealul de pe strada Martisor si din spatele Arhivelor Nationale. Tot cartierul Vacaresti se numea si partea aflata in spatele inchisorii Vacaresti si spre malul raului Dambovita, pana in fosta fabrica ICARISAJ.   Coborai dealul de pe Martisorul lui Arghezi  pe niste scari sapate direct in  pamant si sprijinite de niste scanduri. Aflat pe dealul cu strada Martisor, inainte sa cobori spre acel loc, Vacarestiul  iti aparea ca o intindere de case mici, acoperite cu carton negru, garduri  din lemn  cu scandurile rasfirate. Iarna si toamna cum te uitai la acel cartier iti ajungea, din aer, pe la nari mirosul de carbune si motorina de la sobele oamenilor  sarmani din mlastina Vacarestiului.  Nu erau oameni  instariti pe acolo.  Strazile erau din pamant batatorit.  Cand ploua totul era o mlastina, strazile erau transformate in noroi cleios care se lipea de cizme. Atunci  cand ieseai dintre strazile micute, cu acele case acoperite cu carton negru erai tot murdar de noroi. Amintirile  mele cu dealul  unde era manastirea si  inchisoarea Vacaresti  incep de prin clasa a-I-a,  de prin 1975. Cand ieseam de la Scoala Generala 190, cum ma uitam in partea stanga, in intersectia de la Mandravela, vedeam  coltul zidului inalt din piatra, al manastirii, turnul de la intrarea in manastire, cupola bisericii aflata mai in departare si aleea care te ducea la intrarea in manastire si in fosta inchisoare Vacaresti. Aleea cu castani este si acum, tot  pe acel loc, dar este un targ ieftin si cu marfa proasta. Pentru a ajunge  la intrarea in manastire,  veneai de la coltul intersectiei,  pe o alee unde pe dreapta si pe stanga erau castani, aleea era pavata cu piatra cubica. O alee mohorata, inchisa, soarele nu prea batea in acel loc decat la apus.  Se mai putea ajunge din strada Calea Vacaresti pe  niste scari care te duceau odata, parca demult, in aleea aceea mohorata si rece, dupa care te trezeai  in fata unei arcade la baza unui turn, inalt, alb, daca tin bine minte parca avea un ceas acel turn. In stanga si in dreapta era un zid inalt, alb si arcada cu turnul era intrarea in inchisoarea Vacaresti. Pe deal, era odata, demult, o manastire falnica a romanilor. Tara Romaneasca se mandrea cu acel lacas. Un nume pe care romani l-au trimis  in uitare, sa fie blestemul celor ucisi in inchisoarea  Vacaresti, sa fie blestemul Mavorcordatului  ingropat in manastire si dezgropat odata cu demolarea a tot ce a fost in acel loc? Sa fie blestemul oamenilor care locuiau la baza dealului, in spatele fostei manastiri si care au fost si ei stramutati  din acel loc de ambitia lui Ceausescu?  Si astazi romanii fug de acel loc. Pe locul fostei inchisori Vacaresti acum este un mall, Sun Plazza.  Cand eram copil de scoala generala mergeam in curtea inchisorii sau a manastirii, sa ne jucam, mergeam pe dealul de la Vacaresti  sa ne dam cu sania. Intram in manastire cu ajutorul paznicilor, ne lasau sa intram si unul chiar ne arata locuri ascunse. Asa am vazut celula lui Ramaru, locul unde a fost dus Rebreanu, ne jucam  fata ascunselea  sau hotii si vardistii. Umblam prin camerele  mici si crapate. Mai gaseam cate o casca de soldat, cate o baioneta, doua, o uniforma veche si putrezita, lucruri vechi lasate de mult pe acolo. Daca stiam in acel timp ce va fi mai tarziu as fi facut fotografii din centimetru in centimetru.
Blestemul Vacarestiul de a nu fi nimic pe  locul care ii poarta numele;  in acel loc, astazi este o mlastina, un loc uitat de lume, o balta, unii vor cu orice pret sa ii spuna delta. Am fost si am facut fotografii pe locul unde demult, odata  era un cartier marginas, locul pe unde ma jucam in copilaria mea cu colegi de clasa, locul unde aveam prieteni. Locul unde odata era un teren de fotbal, al echipei Abatorul Bucuresti.  Pe acel teren, prin anii 1985 l-am vazut prima data si am stat langa Valentin Stanescu, Nea Tinel, cu parul alb, avea o voce grava care striga si il mai injura din cand pe portarul Abatorului, Paraschiv (Para ).  Terenul era inconjurat de plopi inalti, unul langa altul. Strada pana la terenul Abatorului era pavata cu piatra mare rotunjita. In departare, pe deal se vedea manastirea Vacarestilor… Un loc unde de la inaltimea dealului  dadeam  drumul , la vale ,  catre curtile celor care traiau in spatele dealului  unde era manastirea, la cauciucuri de la masinile Volga, uneori mai gaseam cate unul mare, de la caminoanele Steagu Rosu, faceau prapad in garduri si in curti, noi radeam si ne bucuram de ce am facut. De cate ori intram in manastire aveam un sentiment ciudat, era liniste, era rece in interior,  daca vorbeai mai tare se auzea ecoul, mereu aveam o strangere de inima atunci cand calcam in inchisoare sa ne jucam. Erau holuri cat laturile cladirii de lungi, camerele in stanga, in dreapta ferestre care dadeau in curtea interioara unde era biserica veche, darpanata.  Nu prea stiam eu in acel timp ce insemna acel  loc, bunicii imi spuneau povesti  despre acel loc, eu nu aveam urechi sa ii ascult, acum imi pare rau. Ce mai tin minte din povestile bunicilor despre legionari, subiect interzis la aceea vreme, este despre fratele bunicului meu, fost sef de cuib in Pantelimon, cuibul lui Zaharia. Din cand in cand ii mai intrebam de locul inchisorii, dar ma plictiseam repede dupa care ieseam sa ma joc cu prietenii din copilarie pe langa zidurile inalte ale manastirii. Cu timpul paznicii ne stiau, ne cunosteau ai cui suntem sau la ce scoala invatam.  Bunicii si vecinii se strangeau  vara la o barfa in fata caselor,  mai vorbeau de suntele pe care le auzeau in toiul noptii, veneau din locul unde era inchisoarea.  Blestemul numelui Vacaresti, blestemul  acelui loc rostit de puscariasi, de cei care erau torturati in acel loc, blestemul acelor oameni ajunsi pe acolo pentru ca nu credeau in comunisti. Sufletele pierdute in acel loc, suflete oamenilor  care traiau in acele cartier marginas, langa inchisoare. Mai tarziu, prin 1985-86 au fost mutati locuitori din zona, sunt oameni  care blesteama si acum acest loc. Ce a mai ramas din istoria noastra, a romanilor, ce a mai ramas din locul unde oamenii se rugau pentru ierterea  pacatelor, un loc unde oamenii  erau  torturati  dupa care isi dadeau ultima suflare in inchisoarea Vacaresti?  Din vechea  manastire a Mavrocordatilor sau din inchisoarea Vacarestilor  nu mai ramas astazi decat o simpla scara, care ma duce in timp… Scara de la Vacaresti  imi trezeste aminitiri despre acel  loc, frumos altadata, dar si blestemat de altii, dealul de la Vacaresti. Ce a mai ramas din aceea mahala, din acel cartier marginas de la baza inchisorii Vacaresti?  ”

http://lapasprinlume.blogspot.com/2012/10/vacaresti-blestemul-locului.html