Părţi din planşeu se pot prăbuşi în orice moment. Specialiştii au intrat din nou în subteran, după doi ani de la ultima expertiză tehnică, pentru a verifica starea structurii de rezistenţă, iar situaţia este alarmantă.
Ultima expertiză în subteran arată că pericolul este iminent. Structura de rezistenţă nu mai suportă traficul, aşa că bucăţi mari din asfalt se pot surpa în orice moment. Ultimele imagini de sub planşeu arată clar pericolul de la piaţa Unirii, care e traversată zilnic de 60.000 de maşini. În subteran, armăturile sunt corodate de infiltraţii şi deformate iar unii piloni de susţinere au cedat complet.
Citește și: Ghiozdane și rechizite pentru copii nevoiași, de la Protoieria Sector 4 din Capitală
Experţii spun că planşeul are zone care se pot surpa în orice moment, sub greutatea traficului. Ultima expertiză relevă că problemele planşeului s-au accentuat, aşa că este nevoie ca şantierul să fie deschis de urgenţă.
În caz contrar, vor trebui instituite restricţii de tonaj de cel mult 10 tone peste pasajul Unirii, dar şi restricţii de viteză de maximum 30 de kilometri pe oră.
Primăria Sectorului 4 este cea care ar trebui să dea startul lucrărilor din această toamnă, însă oficialii susţin că încă nu au primit semnătura lui Nicuşor Dan. Edilul Capitalei susţine, însă, că abia a primit documentaţia pe care o va analiza în câteva săptămâni. „O să ne uităm să vedem dacă sunt toate avizele. Nu-i o chestiune simplă. Acolo este şi metroul, e curs de apă, adică trebuie ca nişte specialişti să spună că lucrurile sunt în ordine. E o chestiune de săptămâni până când vom emite autorizaţia”, a spus Nicușor Dan.
Lucrările ar trebui să înceapă în această toamnă cu dezafectarea fântânilor şi a spaţiilor verzi, urmând ca din primăvară zona să fie închisă pe tronsoane pentru a se ajunge la fundaţie.
Întreagă zonă va fi decopertată în etape iar traficul rutier ar trebui restricţionat la finalul acestui an. Lucrările ar trebui să se încheie în doi ani, dacă nu apar complicaţii. Deşi proiectul ar dura doi ani şi ar veni la pachet cu numeroase restricţii de trafic, şoferii par să înţeleagă necesitatea.
Cedarea sub trafic a unei infrastructuri, fenomen care este deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii, se arată într-un punct de vedere oficial, semnat de un expert tehnic. De aceea, consolidarea trebuie să înceapă de urgență, în caz contrar, dacă se întârzie, sunt necesare măsuri de limitare a traficului din Piața Unirii.