Accident în Pasajul Unirii, cauzat de un șofer beat!

1050

În noaptea de 14 spre 15 octombrie, în Pasajul Unirii din București a avut loc un accident de circulație, în care un bărbat de 51 de ani a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat în coliziune cu parapeții despărțitori.

Accidentul s-a produs în jurul orei 02:50, iar polițiștii de la Brigada Rutieră au fost sesizați imediat.

Citește și: Nicușor Dan despre Planșeul Unirii: ”Noi vrem să dăm autorizație în regim normal pentru că așa spune legea”

Din primele informații, s-a constatat că șoferul se deplasa dinspre strada Colței către bulevardul Dimitrie Cantemir când a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu parapeții. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Brigada Rutieră a Capitalei. Bărbatul a fost îndrumat la Biroul de Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor necesare, iar ulterior a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de mostre biologice.

„A fost deschis un dosar penal, în care cercetările sunt efectuate in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal”, a adăugat Brigada Rutieră.

Cercetările continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.