A dat Dumnezeu! Primăria Sectorului 4 face bandă de mers la stânga spre parcarea din strada Secerei

1980

Calvarul pe care soferii îl îndură în încercarea de a ajunge în parcarea de pe strada Secerei pare să fi ajuns la final. Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, Primăria Sectorului 4 începe lucrări de amenajare a unei benzi speciale, pentru viraj la stânga dinspre bulevardul Tineretului.

Anunțul a fost făcut de primarul sectorului 4, Daniel Băluță, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, lucrările vor începe astăzi și se vor încheia în câteva zile.

Să dea domnul să fie așa, întrucât până atunci, sute de șoferi fie vor continua să încălce legea și vor vira peste linia dublă continuă din zonă riscându-și carnetele, fie vor arde gazul de pomană până în cea mai apropiată intersecție unde legea permite întoarcerea.

Citește și: Primăria Sectorului 4 plantează peste 5000 de copaci

Încă o solicitare a dumneavoastră, a locuitorilor sectorului 4, își găsește rezolvare lucrând împreună! Sunt fericit să vă anunț că, peste câteva zile, vom avea bandă specială, semaforizată, pentru a vira la stânga din Bulevardul Tineretului către parcarea de pe strada Secerei. Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Capitalei ne-a avizat pozitiv solicitările făcute în acest sens, așa că ne putem apuca de lucru chiar de astăzi!”, anunță primarul.

Sectorul4news va monitoriza acest subiect și vom reveni cu noi informații, pe măsură ce angajații primăriei vor avansa cu lucrările pe care, de data aceasta, ni le dorim cu toții.