Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că, astăzi, Capitala este în pragul colapsului bugetar şi că Bucureştiul se îndreaptă cu paşi repezi, după 5 ani de administraţie Nicuşor Dan, spre faliment.
El a precizat că Termoenergetica i-a scris deja primarului general că trebuie să intre în insolvenţă.
Citește și: cotidianul.ro: ”Nicușor, te-așteaptă niște voturi pe str. Trotușului”!
”În fiecare iarnă ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne ajute să ţinem aceste fiare vechi de 60-70 de ani în stare de funcţionare, pentru ca bucureştenii să aibă cât de cât apă caldă şi căldură. Şi atunci când nu au, să fie din cauza stării reţelei de termoficare şi nu din cauza Elcen-ului. Şi în sezonul rece pe care l-am traversat, Elcen-ul încă o dată şi-a făcut treaba. Oamenii din Elcen s-au asigurat că toate aceste instalaţii, toate aceste echipamente din anii 60-70 au funcţionat încă o iarnă. Din păcate la acest moment, chiar acum când vorbim, este una dintre situaţiile întâlnite des în Bucureşti. Unul din 5 bucureştieni nu are apă caldă. Dacă vă uitaţi pe aplicaţia Termo Alert, vedeţi acest lucru. Starea sistemului e pe roşu 81%. Şi dacă privim şi harta de pe aplicaţie, vedem toate punctele roşii de pe harta. Acolo sunt familii de bucureşteni, sunt bătrâni, sunt copii mici, sunt oameni care s-au trezit de dimineaţă şi vrând să facă un duş, au făcut un duş rece”, a spus ministrul Energiei.
El a arătat că Nicuşor Dan este ”politicianul care după 1989 a ridicat duşurile reci la rang de politică publică”. ”Asta este realitatea tristă”, a adăugat Burduja.
El a menţionat că, analizând lucrurile foarte bine, l-a bântuit o întrebare, după alegerile de anul trecut, din luna decembrie, când Nicuşor Dan şi-a anunţat, într-o seară, candidatura la preşedinţia României, şi anume de ce candidează. ”De ce candidează Nicuşor Dan la preşedinţia României? Cu siguranţă nu candidează pentru că există Elena Lasconi, care este, a fost, nu ştim, candidatul USR, a luat foarte multe voturi, cred că 1,7-1,8 milioane de români au votat-o. Sigur, până a fost aruncată pe scări cu concursul domnului Nicuşor Dan, e indubitabil pentru toată lumea. Candidează pentru că, nu ştiu, coaliţia de guvernare n-a reuşit să aibă un candidat comun, pro-european, cu echilibru? Îl are. Este domnul Crin Antonescu. Şi mi-am dat seama că domnul Nicuşor Dan candidează pentru că pur şi simplu este depăşit. Fuge de problemele Bucureştiului. Nu mai are cum să le rezolve, nu mai are cum să îi păcălească pe bucureşteni, după aproape 5 ani. I-a păcălit odată, e adevărat, la ultimele alegeri şi am spus-o imediat după alegeri că respect votul bucureştenilor. Sigur, n-am crezut că e un primar bun nici atunci că, dacă aş fi crezut asta, n-aş fi candidat. Dar, cu atât mai mult după alegeri, 48% dintre bucureştenii care s-au dus la vot l-au ales pe dânsul şi ei trebuie respectaţi”, a subliniat Sebastian Burduja.
Termoenergetica i-a scris primarului general că trebuie să intre în insolvenţă, din cauza datoriilor uriașe
Ministrul Energiei a afirmat că cel care nu i-a respectat este chiar Nicuşor Dan, care avea de dus al doilea mandat la bun sfârşit şi care a anunţat că îl vrea şi pe al treilea, tocmai ca să rezolve problemele Capitalei. ”Astăzi, Capitala este în pragul colapsului bugetar. Vorbim de această datorie de 1,2 miliarde de lei pe care Primăria Generală o are. Dacă însumăm toate datoriile actuale ale Bucureştiului, vedem că ajungem undeva la 4,7 miliarde de lei şi valoare totală consolidată, ceea ce este aproape jumătate din bugetul pe anul în curs, iar conform legii 273/2006, articolul 75, alineatul 1, litera A, asta înseamnă o stare de insolvabilitate. Deci Bucureştiul se îndreaptă cu paşi repezi, după 5 ani de administraţie Nicuşor Dan, spre faliment. Parcă a scos Bucureştiul din faliment. Ori când ne uităm la cifre, această afirmaţie este evident o minciună”, a precizat Burduja.
”Domnul Nicuşor Dan are impresia că dacă repetă o minciună de suficient de multe ori, ea devine adevăr. Dar cifrele şi matematica, ele nu mint. Şi atunci, fără a speria pe nimeni, să nu se mire bucureştenii, dacă în viitorul apropiat, sub conducerea domnului Nicuşor Dan, vom ajunge să avem executări silite ale bunurilor lor până la urmă, că sunt bunurile oamenilor, nu ale primăriei”, a continuat Burduja.
Ministrul Energiei a vorbit şi despre sistemul de termoficare, despre care a arătat că este în colaps. ”Elcen-ul, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 de miliarde de lei. Primăria n-a mai plătit nici către Termoenergetica, propria ei companie, drept pentru care, zilele trecute, conducerea Termoenergetica i-a scris primarului general, că o obligă legea, că trebuie să intre în insolvenţă Termoenergetica. Deci, administratorii Termoenergetica, respectând legea, l-au informat pe domnul Nicuşor Dan că intră în insolvenţă compania”, a anunţat Burduja.
”Domnul Nicuşor Dan a făcut o chestiune în campanie, la un moment dat, subtil aşa, pe măsură ce răsăreau panourile publicitare, figura dânsului mare, proeminentă, şi scria acolo România onestă. După care, la un moment dat, sigur, nu ştim cât l-a costat, asta e altă poveste, s-a schimbat sloganul cu ceva cu până la capăt, mergem până la capăt. Şi mi-am dat seama că această transformare este esenţa, esenţa domnului Nicuşor Dan. Un om care a plecat cu principii înalte, ca activist civic, dorindu-şi, sper, o ţară onestă şi care, din păcate, în timp s-a transformat într-un politician adevărat. În care bătălia dânsului nu e pentru oameni, e pentru el şi pentru cariera lui, până la capăt”, a încheiat Burduja.





